Imaginează-ți următorul scenariu:

O fată se află în tren. Poate merge acasă de Crăciun, sau poate călătorește pentru a-și vedea un prieten vechi, sau poate vrea doar să se destindă. Amintiri de demult și gânduri de viitor îi copleșesc mintea, forțând-o într-o transă adâncă. Starea îi este brusc întreruptă de discuțiile unor femei de pe rândul din spate. Nu… nu numai volumul celor două doamne, ce acoperă toate discuțiile din vagon îi atrage atenția fetei. Nu, ci mai degrabă despre ce vorbesc și modul cum o fac. Pe același rând, pe partea opusă, stă un om de etnie diferită. În mod evident deranjat de situație, acesta se ridică în picioare pentru un moment, apoi se uită insistent la peisajul de afară, încercând să nu se lase afectat. Fata continuă să le observe pe cele două femei, până când una dintre acestea face o remarcă deranjantă despre bărbatul de lângă ea. El se uită la cele două femei, lacrimi de tristețe inundandu-i ochii albaștri. Își ia haina și rucsacul și părăsește compartimentul și vagonul. Femeile, fericite de “realizarea” lor, își zâmbesc una alteia răutăcios și continua discuția despre altceva, de data asta într-un mod mult mai manierat. Fata a rămas încremenită pentru câteva momente, gandindu-se la ce s-a întâmplat, la cum nu a făcut nimic pentru a-l ajuta pe omul aflat la nevoie, și ce putea face pentru a aplana conflictul.

Cum te-ai simți în locul fetei? Ce ai face? Ce poate fi făcut diferit?

Imaginează-ți că poți viziona acest scenariu într-o sala de teatru unde tu, ca spectator, poți schimba finalul. Despre asta este vorba în “Theatre of Oppressed”. Întrucât am practicat această metodă înainte, nu eram străin de modul de desfășurare și de efecte. Pe scurt, metoda “Theatre of Oppressed” a fost creată de dramaturgul brazilian Augusto Boal, când acesta lucra în comunitățile Americii de Sud. Scopul său principal era declanșarea schimbării sociale prin teatru. Această metodă este populară în toată lumea în zilele noastre, și poate fi folosită în multe scenarii, în cazul nostru, pentru conștientizarea importanței de a fi civilizat și a comunicării non-violente.

Scenariul cu trenul s-a bazat pe experiența unui membru al grupului nostru. Nu ca bărbatul agresat, ci ca fata ce a privit întreaga scenă. Înainte să fi început, am discutat despre ce înseamnă să trăiești într-o societate civilizată, ce presupune asta, cum să rezolvi conflictele într-un mod non-violent, evitând vătămarea ta și a celor din jur. După aceasta, am format două echipe de câte trei pesoane, și a trebuit să facem o mică piesă artistică de 5 minute în care să prezentăm un eveniment antisocial pe care l-am observat, dar în care nu am intervenit.
Punerea în scenă a fost foarte distractivă, întrucât mi-a plăcut mereu să joc în piese de teatru, dar și provocatoare, intrucat a trebuit să preluam rolul agresorului și a persoanei agresate. Prima dată, am jucat piesa în fața celuilalt grup, fară întrerupere, iar a doua dată, orice membru din celălalt grup putea întrerupe acțiunea oricând dorea pentru a schimba locul cu un actor și a influența finalul. Această schimbare a permis spectatorilor să devină “spect-actori”, să observe, dar și să intervină.

Întotdeauna am considerat acest exercițiu ca fiind foarte bun pentru a motiva oamenii care se pot simți intimidați și să le arătam că se pot apăra într-un mod non-violent. Ce e important înainte este să stabilim un contact între toți participanții pentru a-i face pe toți să conștientizeze că se joacă și odată ce piesa este gata, fiecare continuă să fie cine era înaintea implicării în actul teatral. Cred că acest pas este extrem de important în special printe copii, deoarece aceștia nu pot face întotdeauna diferența între joacă și realitate. O metodă de a face asta este să se meargă în cerc după terminarea piesei și să se “curețe” caracterul fiecărei persoane.

Însă, o întrebare interesantă în urma acestui exercițiu a fost dacă asta ar putea întărâta agresorii și mai mult, dacă, de exemplu, aceștia obțineau rolul persoanelor violente, acest lucru permitandu-le să fie și mai toxici. Întrebarea a fost dacă asta poate deveni periculos, mai ales într-un grup pe care nu-l cunoșteam pe deplin. Părerea mea este că acesta activitate poate fi folosită numai într-un grup cu care s-a lucrat pentru o perioadă de timp, sau dacă am fost chemați special pentru această activitate. După ce conștientizezi cât de bine se înțeleg membrii grupului între ei, cât de bine lucrează împreună, abia apoi se poate discuta în cadrul grupului de proiect despre aplicarea acestei metode. Pe de altă parte, dacă se lucrează cu un grup unde poate apărea agresivitatea și fenomenul de “bullying”, aș discuta mai întăi cu profesorul și cu coordonatorul înainte de a continua. Dacă se decide continuarea, menționez din nou importanța unei contact între toți participanții și planificarea în detaliu a exercițiului. Cât timp rezultatul final este intervenția într-un conflict pentru a-l aplana fară a se ajunge la violență, iar contactul dintre participanți este întărit, consider că acest exercițiu este foarte benefic din punct de vedere social. Abia aștept să fac asta în proiectul nostru, precum și în activitățile viitoare

Articol scris de către Karl Magnus Moshuus-voluntar străin